Cum a fost la petrecerea de lansare a noului parfum B.U. ?

Dimineața zilei de 07.06.2018 a avut gust de cafea aromată, cu mult lapte și mult zahăr brun. Adică dulce. Și a continuat la fel de dulce, în cadrul evenimentului B.U., unde echipa Minimizer a fost prezentă.  Pe această cale vrem sa mulțumim SARANTIS, pentru invitația lansată. Pentru că atmosfera a fost una extrem de faină și de relaxantă,  ne-am gândit să povestim puțin și aici. Petrecerea s-a organizat cu ocazia lansării noului parfum B.U. Passion, iar Minimizer a fost prezent și a contribuit la realizarea acestei atmosfere despre care menționam puțin mai sus.

Bref, am cunoscut oameni frumoși, am făcut cele mai cool Minimizări împreună și… ne-am distrat!  Toți cei prezenți au avut ocazia să-și facă o scanare la standul Minimizer și au putut obține un gif super cool, imediat cum petrecerea a început.  În curând vor avea și replicile lor fidele, în miniatură, pentru eternitate și noi abia așteptăm să le vedem reacțiile. Promitem că împărtășim!

Eveniment-ul  nu a fost unul fastuos, ci restrâns și foarte parfumat! Parfumat cu oameni de bun-gust, unii dintre cei mai cunoscuți influenceri din țară, multe cupcake-uri geniale și evident, mult-iubitele produse B.U.  Amestecul ecletic a avut loc într-o locație extrem de fresh, de luminoasă și de primitoare – Grădina Floreasca. Un local perfect pentru orice eveniment de vară. Aici  totul pare transparent și  mai intens din spatele ferestrelor mari, de geam.

B.U.  a completat perfect acest tablou!

B.U. pentru cei ce nu știu (cu toate că este aproape imposibil din moment ce sunt pe piață încă din 1930) este brand-ul individualității, brand-ul care te învață să fii tu!  Într-o lume în care copy-paste-ul este la ordinea zilei, în care totul devine un baby food permanent, înțelegem cât de important este autenticul.  B.U. este un astfel de brand care vorbește despre importanța originalității, despre importanța de a fi Tu! A fi original este mai mult decât suficient și totodată necesar. Foamea de autenticitate este cea care ne îndrumă în fiecare aspect al vieții,  la orice vârstă. Ea conduce majoritatea explorărilor noastre legate de muncă, relații sociale, aspecte personale, etc. Pentru toate acestea și încă multe altele, iubim B.U.  

SARANTIS GROUP oferă însă o gamă mai largă de produse cunoscute peste tot în lume, nu doar  parfumuri și cosmetice, ci și produse de sănătate și îngrijire personală, produse de uz casnic etc. Cele mai multe dintre acestea se alfă în topul listei de preferințe a consumatorilor, așa încât nu mai necesită nicio altă prezentare.

Altfel spus, un real  carousel de arome și culoare.

În cele din urmă, vrem sa felicităm echipa SARANTIS pentru reușita evenimentului și sperăm că vom mai colabora pe viitor! Vă lăsăm aici mai multe fotografii de la eveniment.

 Pe data viitoare!

 

 

Pe noi ne găsiți pe:  mail. mini@minimizer.ro   tel. 0744 498 552

Nu uitați să  citiți și alte articole marca MINIMIZER!