Cum februarie este luna iubirii, iar primăvara bate la ușă cu febra pregătirilor pentru sezonul nunților ce începe în câteva luni, ne-am gândit să vă prezentăm câteva din tendințele anului 2018 în materie de ceremonii nupțiale. Dacă ați rămas în urmă cu pregătirile și acum realizați că nu mai aveți foarte mult timp la dispoziție, puteți folosi acest top și pe post de ghid pentru idei de mare efect și ușor de implementat.

 

 

 

 

  1. Nunți în locații inedite cu tematică locală

Dacă alegeți să vă faceți nunta într-o locație inedită din lume sau din România, în funcție de buget și preferințe, o versiune originală de a celebra acest moment este o tematică inspirată de cultura locală. Ce idee mai bună de a vă imersa în atmosfera și cultura specifice spațiului în care vă aflați, decât tradițiile și obiceiurile locale? Cu ce ați putea începe? Cu mâncarea și muzica locală, servite în doze mici. Cel mai bine ar fi ca felurile de mâncare specifice să fie numai câteva, iar muzica locală să puncteze din loc în loc ceremonia. Nu toți invitații vor fi fani ai bucătăriei respective, așa că ideal ar fi să poată alege între ceva specific și ceva accesibil tuturor din punctul de vedere al gustului.

 

  1. Aranjamente florale în tonuri sobre

Cum ultra violetul este culoarea anului 2018, nu trebuie să ne mire faptul că una dintre cele mai dorite palete cromatice pentru 2018 va fi cea cu tonuri sobre ce îndeamnă la reflecție și meditație. Asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la luminozitate. Un fundal de nuanțe deschise și calde, precum bejuri și cremuri, este ideal pentru aranjamente florale în culori închise ca mov, violet sau purpuriu. Iar dacă preferați o paletă mai luminoasă, puteți merge pe nuanțe de lila.

 

  1. Ombré

Dacă tot am vorbit despre flori, o altă idee care va asigura un decor impresionant vizual este aranjarea decorațiunilor florale în așa fel încât acestea să creeze un efect ombré. Pentru a nu fi monoton, puteți selecta două culori pe care mai apoi să le folosiți pe mese diferite pentru a crea o subtilă gradație de nuanțe. Très chic, nu-i așa?

 

 

  1. Simplitate

O idee definitorie pentru nunțile anului 2018 va fi cea de simplitate. Se așteaptă ca din ce în ce mai multe persoane să prefere recepțiile intime, cu puțini invitați, alături de care să petreacă mai mult timp. Simplitatea recepțiilor se va reflecta și la nivelul decorațiunilor. Pentru maxim de efect și minim de investiție ca timp, bani sau planificare, baloanele pot fi soluția ideală. De mărimi diferite, suspendate deasupra meselor și colorate în paleta de nuanțe dorită pentru nuntă, acestea vor oferi un aer jucăuș și festiv ceremoniei, indiferent de locație – în interior sau în aer liber. O altă opțiune sunt lumânările colorate, care pot înlocui pe alocuri aranjamentele florale, sau pot fi combinate cu acestea.

 

 

 

  1. Amintiri de neuitat după nuntă

Pentru mire și mireasă, avem o propunere mai îndrăzneață. O mini-statuetă Minimizer care să vă reprezinte îmbrăcați în hainele de căsătorie. Aparatul nostru de scanare corporală va asigura o mini-statuetă care să redea cât mai fidel cele mai mici detalii ale rochiei de mireasă, în culori identice cu realitatea. Nici nu trebuie să petreceți prea mult timp îmbrăcați astfel – câteva secunde sunt suficiente pentru scanare, iar hainele nu vor avea deloc de suferit. Trei secunde în scanerul nostru vor surprinde acest moment unic din viața voastră într-o mini-statuetă Minimizer pe care să o puteți arăta copiilor și nepoților și pe care o veți putea admira la bătrânețe.

 

 

 

 

  1. Buchete sălbatice

Buchetele perfecte și studiate nu mai sunt la modă de ceva timp. Cel mai nou trend care va continua și în 2018 este cel al buchetelor de mireasă aranjate într-un stil cât mai natural sau sălbatic, dând impresia unei combinații organice de plante și flori, ideală pentru o mireasă diafană. Unele dintre cele mai căutate flori ale anului 2018? Cele ale arbustului Cornus florida – Corn cu flori albe.

 

  1. Meniuri personalizate

Alegerea meniului potrivit poate fi una dintre cele mai dificile decizii. De ce să vă limitați la o singură versiune? Dacă mirele și mireasa au preferințe diferite, puteți crea două meniuri de nuntă – Meniul Mirelui și Meniul Miresei, iar invitații pot alege feluri de mâncare din cele două meniuri, după bunul plac.

 

 

Acum că v-ați ales jumătatea, nu vă mai rămâne decât să decideți cum să organizați ceremonia. Sperăm că tendințele anului 2018 v-au oferită puțină inspirație pentru marele eveniment. Nu uitați să treceți mai apoi pe la Minimizer pentru a vă realiza statueta de cuplu proaspăt-căsătorit. Un moment unic în viață merită reprezentat cât mai realist pentru a putea păstra cât mai vie amintirea pasului făcut împreună.